Reîntoarcere în copilărie

Te văd cum urci dealul care duce spre casa noastră. E prima oră a dimineții. Cred că e vreo șapte dimineața. Te oprești când ajungi la poartă. Îți tragi sufletul. Vârsta își spunea cuvântul, chiar dacă eu te vedeam veșnică tânără și nemuritoare. Eram copil și nu știam încă de moarte, eu nu știam că omul îmbătrânește. Trăgeai de poartă ca să o deschizi și mai făceai un efort să urci scările casei în care mirosea a corovatică. Scoteai din coșarcă cel mai bun lapte cu tocmagi, servit în cele mai frumoase străchini de lut. Aprindeai lumânarea și atunci noi învățam taina sentimentului de recunoștință. Recunoștință pentru tot ceea ce avem, pentru tot ceea ce suntem. Priveam ca vrăjită acea plăpândă luminiță. Mulțumesc pentru tot și iartă-mă că nu am vorbit cu tine de atât de mult timp, mămuca!

************************************

Despre locul unde mi-am revăzut o parte din viață veți citi în ziarul #Unghiul