JURNAL. 9 mai. Istorie. Prut. Birocrație

 

Joi, 4 mai. Dimineața, ca de obicei, mi-o petrec pregătindu-mă pentru serviciu și pe Călin pentru școală.

Vineri, 5 mai. Azi e ziua internațională a moașelor. Nu i-am știut numele și cred că niciodată nu-l voi afla, dar vreau să-i spun mulțumesc pentru că a stat alături de mine, atunci când mie mi se părea că iată-iată se va întâmpla o tragedie. M-a ținut de mână la un moment dat chiar, mă încuraja, mă liniștea prin prezența ei în sala de naștere. Felicitări, oamenilor care sunt acolo pentru tine, pacientul, și te calmează, și își fac cu cinste meseria!
Eu știu multe istorii în care experiențele pacientelor sunt tulburătoare, în care au primit o traumă pentru toată viața prin comportamentul unor moașe. Povestea mea e una frumoasă și femeia aceea merită toate urările de bine din lume!

Sâmbătă, 6 mai. Mă scol devreme, pentru că azi plec la un eveniment istoric. Pentru prima dată voi asista la repopularea cu pești a râului Prut. În urmă cu 33 de ani părinții mei tot au asistat, chiar au participat, la un eveniment istoric – primul pod de flori. Țin minte că au cunoscut o familie de peste Prut și au fost în câteva vizite reciproce. Tot de remarcat e și inițiativa lui Petru Iacobciuc, un sculenean, care iubește mediul și în special râul Prut, ca 6 mai să fie declarată ziua acestui râu. Sunt de părerea că autoritățile ar trebui să dea curs pozitiv acestei inițiative. Poate doar așa oamenii se vor sensibiliza și nu vor mai arunca deșeuri pe maluri și în apele Prutului.

Foto: Secvență foto de la repopularea râului Prut / Natalia Morari

Duminică, 7 mai. Privesc cu Călin un film documentar despre explozia de la Cernobâl. Știam câteva informații despre acest moment din istorie, dar prea puține. Cumva lăsam neobservat, fără prea multă atenție ca să nu mă doară prea mult, crezând că așa se rezolvă problema, dar explozia de atunci și acum are urmări grave asupra omenirii. Analizați doar statisticile cu numărul de bolnavi de cancer!..

Luni, 8 mai. Am reușit să termin de citit două romane. E vorba de Octoberbaby și de Patimă întunecată. Ambele mi-au plăcut. Evident că nu în aceeași măsură. Eu mă înec, sunt un copil care încearcă să-și găsească locul pe pământ (Octoberbaby)

Octoberbaby sau Fiecare viață este frumoasă (Eric Wilson & Theresa Preston) l-am citit mai încet, pentru că așa e el mai liniștit, mai molcom și necesită și citire mai lentă. 

Hannah Lawson - eroina principală  se caută pe sine într-o familie care îi dăruie toată iubirea. Simte că ceva îi lipsește. După o criză ea află că e supravețuitoarea unui avort eșuat. Cel mai bun prieten (Jason) pleacă cu ea ca să-și caute părinții biologici. O găsește pe cea care i-a dat viață, chiar dacă nu a dorit-o în viața sa. Află lucruri dureroase despre cum a venit pe lume, despre faptul că mai are un frate geamăn, care a murit la patru luni după naștere. În toate aceste zile alături îi este Jason, cel mai bun prieten, pe care din copilărie îl iubește. 

Tulburător și în același timp roman care aduce pace, aduce iubire, aduce experiențe, October Baby de Eric Wilson & Theresa Preston, merită să fie citit. 

Patimă întunecată. Te ține în priză romanul semnat de Toni Anderson. Are cam de toate: acțiune, dragoste, trecut întunecat, neîncredere, întrebări, regrete, injustiție (se întâmplă și în țări model să existe injustiție nu neapărat doar în Moldova). Davis Silver e eroul care, din punctul meu de vedere, pe de o parte e cam laș și pe de altă parte el dovedește și un curaj nemaiîntâlnit - să înfrunte oameni de stat. În urmă cu câțiva ani s-a lăsat închis pentru o delapidare de bani pe care nu el a făcut-o. Cinci ani și-a petrecut în închisoare. la libertate se angajează la o fundație care colectează fonduri pentru foști militari. Aici își dă seama că ceva se întâmplă, ia urma banilor și vede că cineva îi înscenează exact pentru ce a stat închis. Decide că poate acționa și altfel. Reușește înainte de a muri să-i lase un mesaj vocal fiicei sale în care o roagă să apeleze după ajutor la unicul om în care are el încredere. Acesta este Brent Carver, colegul de celulă, care l-a ajutat să treacă peste experiențele dureroase din închisoare. 

Brent Carver este un pictor celebru, fiind la libertate, dar care reușește să-și păstreze anonimatul. Își dorește liniște și se izolează pe insula Vancouver, într-o parte mai retrasă a ei.  Crede că aduce moarte prin prezența sa (acesta stă în închisoare 20 de ani, pentru că și-a omorât tatăl, fosta iubită este ucisă) și venirea Annei Silver, fiica lui Davis Silver, este ultimul lucru pe care și-l dorește. 

Vă las pe voi să descoperiți traseul poveștii lor, care e unul incitant. Lectură plăcută!

Marți, 9 mai. Istoria războiului nu trebuie repetată. Azi, din păcate, nu mai avem niciun martor viu al ororilor de atunci (mă refer în orașul Ungheni). Azi, din nefericire, tragic chiar, suntem noi martori vii!

Foto: 9 mai 2013, Ungheni / Natalia Morari

Miercuri, 10 mai. Găsesc pe internet o știre, care mă întristează și mă revoltă totodată. Un tren de pasageri este transformat într-un club de noapte pe roți. În știrea celor de la piatauto.md se spune că locomotiva e una veche și că trenul-club e în mișcare. De vreo doi ani cursa Ungheni-Bălți și viceversa e suspendată. Autoritățile ne-au declarat că locomotivele sunt vechi și pun în pericol atât viața angajaților, cât și a călătorilor. Acum întrebarea mea este: Oare în cazul clubului de noapte locomotiva nu mai prezintă pericol?

Joi, 11 mai. Am promis că voi ajuta ca niște copii minunați să ajungă la podul Eiffel. Îmi iau buletinul și mă duc la Direcția Regională Vest a Poliției de Frontieră, sediul căreia se găsește în municipiul Ungheni. Întreb de domnișoara de la intrarea în sediu care e procedura. Îmi dă un număr de mobil și sun. Domnul de la celălalt capăt al firului îmi spune că excursii aici nu se fac, pentru că e stare de urgență. De obicei, mă conformez regulilor, dar de această dată i-am dat replică că s-au făcut asemenea excursii în această perioadă. La care dânsul îmi spune că trebuie să intervin pe lângă organele superioare. Iată cam așa se traduce birocratismul și nu când îi spui omului că e nevoie doar de o scrisoare cu semnătură.