Jurnal. Modestie & veșnicie, contraste, Moldova

 

Vineri, 21 aprilie. Încerc să-mi țin promisiunea de a publica pe facebook o fotografie însoțită de un mic text scris de mine în fiecare zi. Azi m-am decis să frunzăresc arhiva care am acumulat-o în acești 5 ani împliniți la „Unghiul”. Am găsit în 2019 într-o mapă cu numele „Măgurele” o alta (Acum eu sunt ca soția și soțul din bancul: - Femeie, unde ai pus sarea?/ - Vezi acolo pe raft într-o cutie de biscuiți, unde este o altă cutie de cafea și în aceea mai este una pe care scrie zahăr.) căreia i-am dat titlul „modestie”. Intrigată (eu nu am memorie atât de fenomenală!..) o deschid și am văzut satul, am văzut casa, am văzut-o pe mătușa care trăiește (sper că mai trăiește) alături de casa de cultură din Măgurele, chiar simțeam în nări mirosul de tescovină, un miros și tare, și acru, și dulce, pentru că era toamnă și mătușa scursese din cadă vinul. Ne-a luat în casă de parcă i-am fi fost oaspeți dragi, atât de deschisă, atât de caldă, avea vorba bună pe buze și în suflet. Ne-a povestit despre câte a trăit în acea casă mică.  În casa aceea modestă s-au țesut gânduri, vise, pasiuni, iubiri, generații, dinastii. Podelele din lemn scârțâiau sub călcătura noastră de parcă își susțineau stăpâna în spovedania ei. 

Veșnicia și modestia s-au născut la sat / Măgurele, 2019 (autoare Natalia Morari)

Sâmbătă, 22 aprilie. Am revenit în Bălți după un an. În 2023 am fost însoțită de Octavian și Călin (sunt fericită pentru că sunt alături de mine). Ne întâlnim cu o persoană tare, tare dragă nouă. De la câțiva metri buni am recunoscut-o. Am hoinărit prin Bălți, zona de centru. Am făcut fotografii. Ce m-a frapat în această primăvară în Bălți erau oamenii care vindeau flori, multe flori (poate că eram și în Sâmbăta Blajinilor și acestea se cumpărau ca pâinea caldă). Un alt moment ce m-a mișcat a fost o piață improvizată unde se vindea orice, de la monede până la căni ciobite. Am luat masa într-o pizzerie. Nu pot să spun că ne-a scuturat la buzunar, dar nici ieftin nu a fost. Spre exemplu, la aceeași pizzerie în anul trecut, când îmi perfectam actele pentru cetățenia română, am luat un dejun compus din trei brânzoaice și m-a costat 48 de lei. Acum costă 58 lei. După masa „boierească” ne îndreptăm spre Gara Auto. Dacă centrul mai arată ca în civilizație și aproape ca în secolul în care trăim, atunci la Gara Auto e jale mare. Groapă lângă groapă, mizerie…

O parte din Gara Auto Bălți / Natalia Morari

Duminică, 23 aprilie. Am mers la bunei și străbunei, la unchi și mătuși. Ne-am întâlnit cu ei și le-am dat de sufletul lor de pomană. Nu știu eu ce mai ajunge acolo la ei din aceste pomeni, dar e bine că măcar o zi din an le este dedicată lor în întregime. Revin în Ungheni obosită, dar mulțumită.

Paștele Blajinilor, Buciumeni, 23 aprilie 2023 / Natalia Morari

Luni, 24 aprilie. Ne pregătim cu Călin pentru școală și pentru muncă. Public pe facebook fotografia de fiecare zi. Azi am ales să fie despre Bălți. Mie mi s-a părut a fi orașul contrastelor. Cu drumuri proaste sau chiar de foarte proastă calitate el are farmec prin lalelele sale de diverse culori și soiuri. Cred că autoritățile de aici își spală păcatul cu drumurile prin frumusețea lalelelor. 

Lalele din Bălți / Autoare colaj: Natalia Morari

Marți, 25 aprilie. La serviciu. Suntem mai presate de timp, pentru că am avut o minivacanță de Paștele Blajinilor. Seara, obosită, o petrec cu Călin. Mai face nazuri că nu dorește să facă temele pentru acasă.

Miercuri, 26 aprilie. Nouă oamenilor ne este frică să fim simpli. În special moldovenilor le este atât de frică încât au uitat să-și mai vorbească corect limba. Vorbiți-o în dulcele dialect moldovenesc, dar corect. Am primit acum un mesaj în poșta electronică și după ce am citit mi-au dat lacrimile. Atât de simplu, atât de frumos! L-am publicat și pe site-ul ziarului. Nu prea a avut impact și îmi dau seama că lucrurile bune nu prea prind la public. Ne-a cam dezvățat să intrăm în esență. Trecem tot pe repede.

Joi, 27 aprilie. A trecut o săptămână de la o discuție pe care nu mi-o scot din cap. Nu a fost una lungă și mă gândesc că nici nu e nevoie de cuvinte multe ca să înțelegi jena de a fi parte a unui loc, să înțelegi modestia, să înțelegi că viața din Moldova e frumoasă, că e roz și că foarte adevărate sunt vorbele lui George Crețianu: „fie pâine cât de rea tot mai bine în țara ta”.

Azi e ziua Tricolorului. E ziua când ne sărbătorim pe noi că suntem cetățeni a unei țări, a unui stat. Eu mă bucur că m-am născut în Moldova. Aici am învățat ce e iubirea, aici am învățat ce e neputința, aici am învățat ce e durerea, aici am învățat ce e nedreptatea și tot aici am învățat ce e mândria, am învățat ce e PATRIA. La mulți ani, Moldova, Tricolorului și moldovenilor! Fiți mândri chiar dacă statul nu vă oferă atât cât v-ați dori, chiar dacă trăim în crize! Fiți mândri că avem sau am avut o Anastasia Nechita, o Nicoleta Cojocaru, un Dan Olaru, o Anastasia Lazariuc, un Iurie Sadovnic, un duet excepțional ca Ion și Doina Aldea-Teodorovici, un Grigore Vieru și mulți alții. Fiți mândri că avem o listă lungă de personalități!

Foto de la evenimentul de marcare a Zilei Drapelului de Stat de la Ungheni / Natalia Morari