„În 2021 a fost şi anul în care îmi venea să le urlu în faţă acestora care cred că pandemia de Covid e doar o invenţie, să le spun că masca cu oxigen şi sentimentul că ai putea într-o fracţiune de secundă să rămâi orfan nu sunt o invenţie şi nicio conspiraţie mondială, dar e realitatea crudă. Faptul că stai la un geam și aștepți un chip drag, care îți mai dă o nouă speranță că încă mai ești copil, că maturizarea e încă undeva acolo și încă nu te izbește frontal cu toate greutățile vieții.
Am fost printre zecii de copii ai Moldovei care s-au
rugat ca masca cu oxigen să le alimenteze nestingherit miracolul numit Viață.
Am fost printre fericiții care au trecut cu brio de acest virus ucigaș, dar o
mare parte dintre moldovenii noștri (părinții cuiva, fratele sau sora altcuiva,
mătușa și unchiul etc.), oamenii de lângă noi poate și am interacționat la un
moment dat în viața aceasta, s-au transformat în cifre care au format acea
listă din statistica vieților pierdute în pandemia de Covid-19. Aceștia sunt
comemorați în tăcere de rude și prieteni care nu au avut șansa unui rămas-bun”.
(Unghiul)
Niciodată nu m-aș gândi la el ca la un om care
nu mai e. Tot timpul a fost și va fi prezent în viața mea și a familiei mele (
mama și frații mei, restul nu mai contează).
Tata e genul de personalitate de o sinceritate
care sperie, care nemulțumește , care te înfurie pe alocuri, care te învăță lecții
de viață.
Are defecte, ca și oricare dintre noi, unele
dintre ele pe cale genetică, altele împrumutate de la viață, iar unele de la „frumoasele" tradiții ale
poporului moldav.
Tata e sincer până la severitate. Viața, ne
spune el, poate fi dură și, în primul rând, trebuie să te bazezi pe tine,
trebuie să fii mândru de persoana ta. Singura dată când tata a mers la compromis sau mai bine zis la a cădea în genunchi în fața cuiva a fost când a trebuit să merg eu la facultate. Trebuia să achit taxa de școlarizare (contractul) și nu aveam bani. A mers oriunde și la oricine, dar nimeni nu a putut să-l ajute. S-a înverșunat și prin forțele proprii a reușit să adune acea sumă. Și în toți acei patru ani de facultate nu s-a mai rugat la nimeni și nici nu a mai căzut în genunchi.
Îmi respect enorm profesorii, însă nici unul
dintre ei nu e, de fapt, primul. Acesta e tata. Mi-a cumpărat de undeva, o
foaie de mărimea A3, un alfabet. Am prins drag de lectură din curiozitate. Îl
vedeam, de cele mai multe ori duminicile, că citește. Era omul (cu înaintarea
în vârstă a încetat să mai citească), care citea volume întregi luate de la
biblioteca din sat, cred că le-a citit pe toate, și eu eram interesată ce
descoperea tata acolo, de ce era acaparat. Astfel, am început să călătoresc
oriunde și oricând cu ajutorul lecturii. Mai întâi au fost lecturile
ideologice, acestea se găseau atunci pe rafturile bibliotecilor. Apoi au urmat
marii clasici ai literaturii franceze. Sunt și acum îndrăgostită de A. Dumas,
Balzac etc.
Tata e modelul de dârzenie. A suferit
intervenții chirurgicale(7 sau 8) din cele mai complicate. A 9-a a fost recent.
În comparație cu celelalte a fost mai ușoară, dar care l-a doborât mai abitir. A
fost începutul conștientizării că viața e mai gingașă decât un fir de păianjen.
Un virus, care trece pe ici, pe acolo, vorba
unui fost demnitar al RM, l-a înfrânt, de fapt, pe tata. Bărbatul viguros care
îl știam nu mai era. I-a luat locul un
moșnegel, i s-a luminat privirea doar când i-am spus că Călin e acolo cu mine.
Aceste rânduri le-am scris în 2021, în miez de noapte, când tata stătea cu masca de oxigen și se ruga mai mult ca niciodată ca să i se mai dea o șansă să-și cuprindă nepoții dragi.
Sursa foto: pixabay.com
Comentarii
Trimiteți un comentariu